Am descoperit pe drum ca Rowe are masini trainice si
rezistente la zapada si soferi si mai si. Nu de alta dar in Bran ningea
sanatos, cu straturi de 1 m de zapada sub roti. Duba s-a dovedit deschizatoare
de drumuri, salutandu-ne pe toti din mers cu “sic! Pe mine zapada nu ma lasa in
urma” si ajungand prima la destinatie. 
Din fericire am trecut rapid peste momentele de panica si am
continuat rapid cu un scurt dar eficient moment de dezmortire si incalzire….
Continuarea? Am luat distractia in serios si ne-am pus pe invatat
dansuri profi, din care ce-a iesit… ramane de poveste, pe creat scenete de
teatru care i-ar intimida chiar si pe cei de la U.N.A.T.C. si organizari de
focuri de tabara presarate cu cantece de care s-ar speria Madrigalul.
Ma abtin de la alte detalii ca are si echipa Rowe un statut
de pastrat. De aceea ne-am hotarat sa nu divulgam cine a castigat premiile
“cantecul cel mai fals” sau “cel mai impiedicat actor”…
Ne-am organizat repejor 4 echipe: turcii, italienii, rusii
si tiganii… pardon rromii, si am aratat ce-am avut mai bun intr-ale actoriei.
Scenetele au fost prilej de testare a curajului si muncii in echipa si… de
frica lui Don Corleone, toti au fost de acord ca italienii sa castige.
La timp de seara, cu o capacitate de invatare sporita de
zapada vijelioasa de afara, ne-am concentrat pe dansuri in ultima zi! Am
incercat noi dansuri in stil Indian, Mexican, Disco si Tribal dar … adevarul
este ca tot in echipa ne-am descurcat mai bine si doar la refren ne-au iesit si
noua pasii in tandem.
Au
fost zile in care nu a lipsit nici unul din elementele unui teambuilding
“ca la carte”: provocarea, aventura, competitia, creativitatea,
increderea, comunicarea. Concluzia: trebuie sa mergem in teambuildinguri mai
des.
